Lisandru loveste din nou!

După ce au venit din vacanţa de servici, cei doi agenţi ultrasecreţi, Lisandru Băutu şi Gavril Petrifoi au lansat o nouă cursă de cucerire a spaţiului.

Guvernul Pătlăgica Vânătă, de pe Planeta Prăpădiţilor, aliat cu Guvernul Bărbieriţilor, a hotărât să trimită killeri special dotaţi cu armele ultra-noi ce au primit numele de Furculightere. Lisandru şi Gavril Petrifoi, au fost înştiinţaţi la timp de şeful lor, Vasilică Pişpirescu. Eroii noştri au primit instrucţiunile pe mobilul-cârnaţ. Aveau de efectuat o misiune de recunoaştere în Sistemul Solar al Şosetelor Gigante pentru a verifica dacă de acolo vin gazele ce pun în pericol funcţionarea aparatelor zburătoare.

Au încărcat Papook Thunderul cu băleguţă proaspătă de măgar sălbatic şi au pornit.
Au fost întâmpinaţi ostil de cei de pe Putorus, singura planeta locuibilă de pe Şosetele Gigante. A fost nevoie de măşti speciale de protecţie pentru a putea respira în mediul specific planetei. Aceste măşti erau confecţionate din materiale speciale, cum ar fi – scutece folosite de bebeluş, saci de rafie. Cu un efort extraordinar, cei doi păşeau cu frică pe solul Putorusului.

Aveau de gând să facă nişte măsurători pe nivelul de substanţe toxice din aer, când atenţia le fu distrasă de ceva neobişnuit. Un robot-salahor stropea nişte plante de fasole şi pastarnac. Lisandru se indreptă spre acesta. Robotul nu reacţionă. Bautu il opri si-l intreba „Pentru ce cresti fasolele?”. Robotul ii raspunse – „Pentru stapani” si isi vazu mai departe de treaba. Au gasit o casa-mamaliga si au apasat pe butonul-piperaş. Atunci au ieşit locatarii casei. Se pare că toţi cei de pe planeta Putorus foloseau drept alimentare fasolele... Probabil asa se explica mirosul oribil care se raspandeste in tot Universul... Lucrul cel mai interesant ca cei de aici nu isi dau seama, ei deja s-au obisnuit cu ideea... Dupa ce s-a intretinut cu primarul capitalei Beanshinau, dl Fleaşcher Putzover, Lisandru a stabilit sa trimita drept ajutor umanitar 20 de tone de sprayuri cu aroma de usturoi in fiecare luna pentru toti locuitorii de pe Putorus. Intre timp, Petrifoi, având un nivel intelectual peste nivelul mediu de sapeling, a purtat o discuţie cu un ilustru savant al civilizaţiei Putorus, doctor Beshbert Lingurstein.

Ei au hotărât să elaboreze un fel de bombă organică, compusă din atomi de ceapă, urină de purcel, găinaţ de curozaur pentru a combate mirosul ce se răspândeşte în univers. Folosind nişte mănuşi anti-infecţie Lisandru şi Gămălici şi-au luat rămas bun de la fericiţii Putoruşi. Nivelul de băleguţă era pe sfârşite şi se pare că vor fi nevoiţi să aterizeze pe Asteroidul Asinos pentru a se realimenta.

Dar ceva se intimpla! Cu cateva secunde inainte de a ateriza pe asteroid, nava lor fu serios zdruncinata de niste fulgere. Da, ati ghicit! Erau ei, killerii cu arma lor odioasa Furculighterul! Lisandru trase frana de mana si nava era in stare de imponderabilitate. Se hotari Bautu sa ii convinga pe killeri sa renunte la atac in schimbul a 3 bomboane! Era un cadou imens, deoarece glucidele au diparut practic din Sistemele Solare apropiate in urma exploziei cu zahar a fabricii Sfecla Incorporated de pe batrana Terra.

Killerii, care erau tot doi, s-au pus pe ganduri. Nava lor se apropia incet. Era de altfel, o nava mult mai performanta, bazata pe combustibil alcatuit din elemente mult mai costisitoare, adica excremente proaspete de camila stelara, animal de asemenea, greu de crescut. Se pare ca propunerea lui Lisandru este acceptată!

„Bine, acceptăm cele 3 bomboane, dle Băutu. Însă, noi vom menţiona celor ce ne-au angajat (Guvernul Pătlăgica Vânătă) că am îndeplinit misunea. Aşadar, ei vor crede că voi sunteţi morţi. Aţi face bine să nu mai vizitaţi Statele Unite ale Bărbieriţilor şi nici Planeta Prăpădiţilor, căci atunci nu vom fi în stare să mai acceptăm niciun fel de propuneri.”
„În numele puţinilor oameni care au mai rămas în acest Univers, vă mulţumesc mult! ”Killerii plecară imediat, iar eroii noştri răsuflară uşuraţi.
Lisandru, în mintea sa îi mulţumea bunicii Caţaveica Bulinovna pentru cadoul făcut la 5 ani şi sfatul dat „Să nu mănânci aceste bomboane, ci să le foloseşti atunci când o să fii în mare pericol” Pe atunci, lumea abunda in bomboane, acum...

Obosiţi şi istoviţi din nou, de atâtea peripeţii, cei doi porniră spre baza lor de antrenament, Castravetele Furios. Cine ştie ce secrete ale spaţiului şi istoriei îi mai aşteaptă pe cei doi...

Introducere... Deschidem portile

Inceputul...

M-am trezit cu zâmbetul pe buze. Nu ştiam de ce zâmbesc. Peste 5 minute mi-am dat seama. Am visat ceva. Continuam să zâmbesc… Am visat ceva haios… A fost un film de scurt metraj, unul foarte amuzant. Aseară, înainte de a adormi am hotărât să mai fac un blog, rezervat imaginaţiei …Un colţ al nostru unde să ne refugiem şi să privim curioşi spre restul lumii, adăpostiţi de personajele noastre virtuale… Puteţi da formă oricăror ideii ce vă macină... Zilnic, suntem inlfuenţaţi de orice şi oricine. Informaţia se acumulează în interiorul vostru şi nu ştiţi unde să o revărsaţi... Neuronii nu acceptă chiar tot şi vă crează stări de discomfort? Atunci, faceţi parte din regatul nostru. Eliberaţi-vă de suprasolicitare informaţională şi hai să redăm totul într-un mod amuzant. Să trăim fericirea zâmbetului şi să nu ne înecăm în liniile banalului...E regatul nostru dar aici domneşte o regină… Vă invit în labirintele creaţiei…

Nu ştiu cum să îmi transpun ideile pentru a crea o introducere în aşa mod încât să corespundă cu ordinea din căpşorul meu, aşa că, o să încep cu visul meu haios (numele sunt intenţionat schimbate, pentru protejarea neuronilor)… Odată cu el, regatul nostru începe prima mare poveste a lui - Viitorul Omenirii...

Capul îmi vâjâie într-un mod enervant…Pentru un moment privirea-mi fixează o musculiţă electrică ce mă supraveghează lipită de geamul de kryptonită, recent şters chiar de mânuţele mele… Activez butonul 23G din dreapta ecranului. Musculiţa arde într-o secundă, electrocutată de sistemul meu de apărare… Mă dor şi degetele… nu-mi pot aminiti de ce mă doare capul… Deschid uşa de la baie şi privesc în oglindă. Atunci îmi dau seama… Un ochi era vânăt, aproape albastru. Da, da… Îmi amintesc, aseară, la megadiscoteca de pe planeta Zuluşilor m-am luat la bătaie cu un Tukagor nenorocit… Măi să fie… Totuşi, sunt sigur că i-am desfigurat moaca mai bine decât a făcut-o el.

Pe ecran apăru alerta pentru mesaje primite. Era prietenul meu, partener de misiuni. Numele său oficial e Alexandru Izvoreanu, dar, dintr-un capriciu propriu, îi spun Lisandru Băutu…Mi-a adus aminte că trebuie să plecăm spre Statele Unite (cu sârmă) ale Bărbieriţilor, un trib ce a refuzat numele de Homo Sapiens şi a exilat pe o planetă din galaxia Capului de Măgar. Au adoptat numele de Homo Bricius. Cauzele sunt strict biologice. Toată populaţi este „rasă”… Cândva, pe vechea Terră se făceau experimente asupra corpului uman. Un experiment a scăpat de sub control şi a eliminat în aer un virus ciudat. Acesta modifica genetic structura umană, făcând-o similară cu a maimuţelor din punct de vedere al aspectului fizic… În mai puţine vorbe, erau păroşi, şi trebuiau zilnic să folosească briciul…

Trebuie să menţionez că Băutu a terminat cu cele mai bune note Institutul pentru Cercetări în Domeniul Alimentar (el era la profilul Murături-Tocăniţă). De curând, Lisandru a terminat nişte cursuri pentru iniţiere în artele marţiale ale păduchelui gigant. Deci, aveam pe cine mă baza, în „caz de necaz”.
Peste o oră, ne-am întâlnit amândoi în piaţa oraşului aerian Furculeşti, - natal pentru ambii – piaţa Grajdingot Center. De acolo am luat modelul Thunder Papook şi am plecat spre capitala Bricio de Parizero pentru a-l captura pe un mare instigator la conflicte interrasiale, şi anume, cvasipiratul Tărcuş.
Ne-am înarmat până-n dinţi cu 3 furculiţe şi 2 cuţite tocite, dar cu mâner de lemn de tei. Lisandru mi-a cedat praştia lui cu pietre cosmice şi astfel eram gata de luptă!

Iată-ne ajunşi la faţa locului. Suntem exact în faţa bunkerului unde se ascunde Tărcuş şi compania sa de tâlhari. Cu greu, prin ceaţa de uraniu, desluşim „firma” bunkerului – „Do not Enter! Doar pentru membrii asociaţiei Cotineaţa S.R.L” Era un afiş cât se poate de respectabil… Pentru moment, nici nu am îndrăznit să gândim măcar la deschiderea acestei uşi misterioase, căci după toate aparenţele, era uşor întredeschisă…

La stânga impunătorului bunker-cotineaţă am observat un mic turn. Era un post de supraveghere. Oare ne-au văzut? Nici nu am reuşit să căutăm răspuns la această îngrijorătoare întrebare când am văzut că se apropia de noi o bătrânică.. Şi ţinea în mâna stângă, într-un mod foarte ameninţător, un pistol cu grăunţe de porumb… Când a venit mai aproape am reuşit să vedem ceva extraordinar de înfricoşător. Bătrânica era cheală! Era cheală şi purta nişte cizme înalte şi haine de piele… Era o practicantă a motociclismului asteroidic! Nu am reuşit să-mi apăr faţa şi un grăunte m-a lovit exact în nas. Lisandru ţipa de durere, deoarece pe el îl nimerise în partea de jos a corpului, exact când s-a întors cu spatele ca să fugă… Tot atunci, bătrânica ţipă strident :
„Tărcuuuuuuuuuuuş, dragul mamii, fuuuuuuuuuugiiii căci au venit Homo Săpăligii să te ia…. Fuuuuuuugiiii, Tărcuuuuuuuuş….” Tărcuş era numele lui secret, numele de cod care l-a făcut renumit în toată lumea prin faptul că a reuşit să spargă baza de date NAŞA care asigura transportul de scutece. Erau nişte informaţii strict secrete, pe care acesta, totuşi, a reuşit să le fure…Numele său adevărat era Chibrid Gămăligovici.

Uşa se deschise automat, prin lovirea acesteia cu piciorul de către Bim, un subordonat de-al lui Chibrid. Tărcuş ieşi din bunker cu un mijloc de transport prea sofisticat pentru mine şi Lisandru ca să-l înţelegem… Oricum, mai târziu, mulţumită pozelor unui satelit-castron performant am putut desluşi că era un aparat alcătuit dintr-o furcă (instrument foarte vechi, furat de la Muzeul din Blondra probabil), două ligheane sparte şi lanţul de la zgarda unui câine din Grădina Zoologică Puriceşti cu tot cu medalionul stră-stră-stră-bunicii Layka…

Tărcuş a reuşit să fugă printr-o gaură din gardul hologramic. Băutu propuse să luăm bătrânica şi să-l obligăm pe potlogar să se predea. Această idee se dovedi a fi foarte riscantă deoarece femeia deja îşi pregătea gloanţele (grăunţele)… Văzând că ne depărtăm, ea aruncă cu un pietroi şi-l lovi pe Lisandru exact în cap. Norocul lui că avea pe cap „coiful” păstrat de la stră-stră-stră-stră-stră-străbunicul său Antonescu.

În disperare de situaţie am hotărât să apelăm la mebrele noastre pentru a evada. Papookul nostru nici nu mai ştiam pe unde era… Fugind, am fost demascaţi de un pluton de copii ce se-ntorceau de la grădiniţa de corecţie. Unul dintre ei strigă : „Carne proaspătă, băieţi!” Altul ţinea în mână o unghieră uriaşă şi râdea maniacal… Înspăimântaţi de cruzimea lor am lansat un SOS urgent…
Echipă ne salvă în 5 minute… Eu şi cu Lisandru tremuram până-n măduva oaselor… Tentativa noastră de a cuceri cosmosul eşuează din nou…

Dacă vreţi să colaboraţi la continuarea acestei poveşti extrem de haioase şi extrem de sugestive pentru cei care reuşesc să descifreze codurile secrete de după spatele zâmbetelor, vă aştept cu sugestii şi comentarii...